J. Ridley Stroop · 1935

Testul Stroop cu culori și cuvinte

Când un cuvânt denumește o culoare, dar e tipărit în alta, pot oamenii să ignore cuvântul și să spună pur și simplu culoarea cernelii?

  • George Peabody College for Teachers, Nashville, Tennessee (experimentele 1–2); Universitatea din Arizona (experimentul 3)
  • Replicat

Întrebarea

Cu mult înainte de 1935, psihologii știau un lucru ciudat: oamenii citesc cu voce tare numele unei culori mai repede decât pot numi o pată de culoare. Cattell, care lucra în laboratorul lui Wilhelm Wundt, relatase asta în 1886. El credea că cititul devenise automat prin exercițiu, în timp ce numirea unei culori cerea încă o alegere deliberată.

J. Ridley Stroop, doctorand la George Peabody College din Nashville, a dus ideea cu un pas mai departe. Ce s-ar întâmpla dacă cele două ar fi puse în conflict? Dacă un cuvânt și culoarea cernelii lui nu se potrivesc, care câștigă și cât de mult suferă perdantul? Îl interesa mai puțin viteza de numire în sine și mai mult interferența: ce se întâmplă când două reacții bine învățate intră în competiție.

Nu a fost chiar primul care le-a combinat. Potrivit unei sinteze din 1966 a lui Jensen și Rohwer, rezumată de Colin MacLeod în 1991, psihologul german Jaensch pusese deja cuvintele și culorile față în față în 1929. MacLeod sugerează că Jaensch merită măcar o parte din merit. Dar articolul lui Stroop, publicat în engleză, a fost cel care a fixat metoda folosită apoi de toată lumea.

Cum s-a desfășurat

Stroop a tipărit pe cartonașe numele a cinci culori (roșu, albastru, verde, maro și violet). Pe cartonașele-cheie, fiecare cuvânt apărea într-o culoare de cerneală care nu i se potrivea: „roșu” putea fi tipărit cu albastru, verde, maro sau violet, dar niciodată cu roșu. Fiecare cartonaș avea 100 de elemente, iar fiecare persoană parcurgea câte două cartonașe pe condiție, spunând răspunsurile cu voce tare cât de repede putea, în timp ce Stroop cronometra fiecare cartonaș.

A făcut trei experimente:

Nu exista o condiție congruentă, cu „roșu” tipărit cu roșu. Stroop nu a folosit niciodată una și a cronometrat cartonașe întregi, nu cuvinte individuale. Ambele sunt acum standard, ceea ce explică în parte de ce versiunile ulterioare ale sarcinii pot arăta destul de diferit față de original.

Ce a ieșit

Cititul a fost abia afectat. În experimentul 1, citirea cuvintelor scrise cu cerneluri nepotrivite a durat în medie cu 2,3 secunde mai mult decât citirea lor scrise cu negru, o creștere de circa 5,6%. Stroop a considerat că această diferență nu era sigură.

Numirea cernelii a avut mult de suferit. În experimentul 2, oamenilor le-au trebuit în medie 63,3 secunde ca să numească 100 de pătrate colorate, dar 110,3 secunde ca să numească cerneala a 100 de cuvinte nepotrivite. Asta înseamnă 47 de secunde în plus, o creștere de circa 74%. Au crescut și diferențele dintre oameni, aproximativ proporțional cu timpii mai lenți.

Exercițiul a ajutat, dar nu a vindecat. În experimentul 3, opt zile de exercițiu au redus cu circa o treime timpul pe cartonașele cu nepotriviri (de la 49,6 la 32,8 secunde pe jumătate de foaie cu 50 de elemente). Numirea simplă a culorilor s-a îmbunătățit mult mai puțin. Și a apărut ceva nou: după tot acel exercițiu cu culori, citirea cuvintelor scrise cu cerneală nepotrivită a devenit brusc mai lentă, cu circa 79%. Această interferență „inversă” a dispărut repede, în mare parte într-o zi.

Interpretarea lui Stroop a fost că diferența venea din antrenament. Oamenii au citit cuvinte de nenumărate ori, așa că legătura dintre un cuvânt tipărit și rostirea lui este foarte puternică; legătura dintre o culoare și numele ei este mai slabă. Când cele două concurează, obiceiul mai puternic se amestecă. A constatat și că femeile numeau culorile mai repede decât bărbații și a sugerat că și asta venea din educație, pentru că fetele erau mai des încurajate să numească și să vorbească despre culori. Cercetările ulterioare, trecute în revistă de MacLeod, nu au găsit nicio diferență sigură între sexe în interferența propriu-zisă.

Ce s-a întâmplat de fapt (replicări și critici)

Unul dintre cele mai solide rezultate din psihologie. Sarcina a stat apoi în mare parte nefolosită timp de decenii, până când cercetătorii au readus-o în atenție în anii 1960. Până în 1991, MacLeod putea trece în revistă vreo 400 de studii (și face trimitere la peste 700 de articole înrudite) și a enumerat 18 rezultate suficient de solide încât orice teorie să fie nevoită să le explice. Sinteza lui arăta și că interferența este mai mare decât accelerarea care apare când cuvântul și culoarea se potrivesc; efectul crește în primii ani de școală, pe măsură ce cititul devine fluent, scade de-a lungul vieții adulte și crește din nou la vârste înaintate.

În 2016, proiectul Many Labs 3 a folosit o sarcină Stroop simplificată ca unul dintre zece efecte cunoscute, în 20 de grupuri universitare de participanți din SUA și Canada, plus un eșantion online. La 3.279 de oameni, răspunsurile la elementele nepotrivite au fost clar mai lente, cu o mărime a efectului (d al lui Cohen) de 0,88, mare după standardele obișnuite. Efectul aproape că nu s-a schimbat în funcție de momentul din semestru, adică tocmai ce testa proiectul.

De ce se întâmplă e încă disputat. Au dominat trei familii de explicații:

Un efect solid nu e automat un bun test individual. În 2018, Hedge, Powell și Sumner au semnalat un paradox. Efecte precum interferența Stroop sunt reproductibile tocmai pentru că aproape toată lumea le manifestă într-un mod asemănător. Aceeași uniformitate face greu de deosebit un individ de altul, așa că scorul de interferență poate fi o măsură slabă a diferențelor dintre oameni, chiar dacă efectul în sine e solid ca stânca. Acest lucru contează ori de câte ori sarcina e folosită pentru a ierarhiza sau a compara indivizi.

Etica

Nu a existat înșelăciune: participanților li s-a spus exact ce să facă, să citească cuvinte sau să numească culori, și au făcut-o. Sarcina e frustrantă, dar inofensivă. Articolul nu spune nimic despre consimțământ, în afară de faptul că studenții din primul și al treilea experiment au participat voluntar, iar o informare la final nu a existat pentru că nu era nimic ascuns de explicat. Astăzi, studiul ar fi considerat cu risc minim, iar principala schimbare ar fi un acord informat consemnat.

Stroop însuși a părăsit cercetarea curând după aceea. Potrivit unei arhive digitale de la Abilene Christian University, a petrecut în jur de patruzeci de ani la David Lipscomb College din Nashville, ca profesor și administrator, și a devenit cunoscut ca predicator și cercetător al Bibliei. După 1935, contribuția lui în psihologie a fost mică.

Ce înseamnă astăzi

Sarcina Stroop este acum un instrument de bază pentru studiul atenției și al autocontrolului, iar versiuni ale ei sunt folosite în evaluarea neuropsihologică, de exemplu după leziuni cerebrale și în cercetările despre îmbătrânire și ADHD. Numeroasele ei variante înlocuiesc cuvintele-culoare cu alt material, cum ar fi cuvinte cu încărcătură emoțională sau imagini.

Mesajul de zi cu zi e simplu: un obicei bine exersat funcționează chiar și atunci când ai hotărât să nu-l folosești, iar a-l ține în frâu costă timp și efort. De aici decurg câteva idei practice, chiar dacă ele depășesc ce a testat Stroop:

Un scor Stroop luat singur nu spune cât de atentă sau de capabilă e o persoană. Specialiștii îl interpretează alături de alte informații și doar în context.

Ai fi trecut testul?

În curând. Vei vedea cuvinte-culoare unul câte unul și vei numi cerneala, nu cuvântul, mai întâi pe blocuri simple de culoare și apoi pe cuvinte nepotrivite. La final vei vedea cu cât ai fost mai lent la cuvintele nepotrivite, alături de cei 74% ai lui Stroop. O precizare onestă: Stroop a cronometrat cartonașe întregi citite cu voce tare, în timp ce o sarcină pe ecran cronometrează clicuri sau apăsări de taste individuale, așa că cifrele nu sunt direct comparabile. Aproape toată lumea manifestă efectul; tocmai asta e ideea.

Întrebări frecvente

Ce este efectul Stroop?

Este încetinirea, și greșelile în plus, care apar când trebuie să numești culoarea cernelii unui cuvânt care denumește altă culoare, de exemplu cuvântul ROȘU tipărit cu verde. Cititul cuvântului e atât de exersat încât îți stă în cale când vrei să numești culoarea.

A fost replicat efectul Stroop?

Da, de multe ori. O sinteză din 1991 a cuprins vreo 400 de studii, iar proiectul Many Labs 3 (2016) a găsit un efect mare la peste 3.000 de participanți din numeroase locuri din SUA și Canada.

Face exercițiul ca efectul Stroop să dispară?

Nu complet. În studiul lui Stroop despre exercițiu, opt zile de antrenament au redus cu circa o treime timpul de numire a culorilor pe cartonașele cu nepotriviri, dar interferența a rămas. Antrenamentul a făcut și ca, pentru scurt timp, cititul cuvintelor să sufere de pe urma interferenței culorii.

La ce se folosește testul Stroop?

Cercetătorii îl folosesc pentru a studia atenția și autocontrolul. Versiuni ale lui apar în evaluarea neuropsihologică, de exemplu după leziuni cerebrale sau în cercetările despre îmbătrânire și ADHD. Un singur scor nu este un diagnostic; este o informație pe care un specialist o interpretează alături de altele.

Surse

  1. Stroop, J. R. (1935). Studies of interference in serial verbal reactions. Journal of Experimental Psychology, 18(6), 643–662. doi:10.1037/h0054651
  2. MacLeod, C. M. (1991). Half a century of research on the Stroop effect: An integrative review. Psychological Bulletin, 109(2), 163–203. doi:10.1037/0033-2909.109.2.163
  3. Cohen, J. D., Dunbar, K., & McClelland, J. L. (1990). On the control of automatic processes: A parallel distributed processing account of the Stroop effect. Psychological Review, 97(3), 332–361. stanford.edu/~jlmcc/papers/CohenDunbarMcC90.pdf
  4. Dunbar, K., & MacLeod, C. M. (1984). A horse race of a different color: Stroop interference patterns with transformed words. Journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance, 10(5), 622–639. uwaterloo.ca/memory-attention-cognition-lab/sites/default/files/uploads/files/jepdunbar84.pdf
  5. Ebersole, C. R., Atherton, O. E., Belanger, A. L., Skulborstad, H. M., Allen, J. M., Banks, J. B., et al. (2016). Many Labs 3: Evaluating participant pool quality across the academic semester via replication. Journal of Experimental Social Psychology, 67, 68–82. doi:10.1016/j.jesp.2015.10.012
  6. Hedge, C., Powell, G., & Sumner, P. (2018). The reliability paradox: Why robust cognitive tasks do not produce reliable individual differences. Behavior Research Methods, 50(3), 1166–1186. doi:10.3758/s13428-017-0935-1
  7. Weir, K. (2025, March 24). The Stroop effect's long (and colorful) influence. American Psychological Association. www.apa.org/research-practice/conduct-research/stroop-effect
  8. Abilene Christian University, Milliken Special Collections. About John Ridley Stroop. John Ridley Stroop Digital Archive. blogs.acu.edu/johnridleystroop/about-john-ridley-stroop/