Întrebarea
La începutul anilor 1970, Amos Tversky și Daniel Kahneman catalogau scurtăturile mentale pe care le folosesc oamenii atunci când trebuie să ghicească. Pe una dintre ele au numit-o „ajustare și ancorare”: adesea pornim de la un număr aflat la îndemână și ajustăm pornind de la el ca să ajungem la un răspuns. Ipoteza lor era că ajustarea se oprește de obicei prea devreme, așa că răspunsul final rămâne prea aproape de punctul de plecare.
Asta n-ar conta prea mult dacă numărul de pornire ar fi mereu rezonabil. Întrebarea mai incisivă era: ce se întâmplă dacă numărul de pornire este vădit lipsit de sens? Ar mai trage el răspunsul spre sine?
Cum s-a desfășurat
Tversky și Kahneman au descris două demonstrații în articolul lor din 1974 din Science.
Roata norocului. Participanții erau rugați să estimeze diverse mărimi exprimate în procente, de exemplu procentul țărilor africane din Organizația Națiunilor Unite. Înainte de fiecare estimare, o roată marcată de la 0 la 100 era învârtită în fața lor. Ei spuneau mai întâi dacă valoarea reală era mai mare sau mai mică decât numărul de pe roată și apoi își dădeau propria estimare. Grupuri diferite primeau numere diferite; articolul raportează rezultatele pentru două dintre ele, 10 și 65. În cartea sa din 2011, Thinking, Fast and Slow, Kahneman a explicat mai târziu că roata fusese trucată astfel încât să se poată opri doar la aceste două numere.
Sarcina cu înmulțirea. Două grupuri de elevi de liceu au avut cinci secunde să estimeze un produs. Un grup a văzut 8×7×6×5×4×3×2×1; celălalt a văzut aceleași numere în ordine inversă, 1×2×3×4×5×6×7×8. Cinci secunde sunt prea puține pentru a termina calculul, așa că oamenii fac câțiva pași și ghicesc restul. Predicția era că primii pași vor funcționa ca punct de plecare.
Articolul nu spune câte persoane au participat și nici unde au avut loc studiile.
Ce a ieșit
Roata a mutat estimările. Grupul care a văzut 10 a dat o estimare mediană de 25%. Grupul care a văzut 65 a dat 45%. Un număr pe care toți tocmai îl văzuseră ieșind la o roată a deplasat răspunsul tipic cu 20 de puncte procentuale. Oferirea de bani pentru răspunsuri exacte nu a făcut efectul să dispară.
Ordinea numerelor a contat. Pentru șirul care începea cu 8, estimarea mediană a fost 2.250. Pentru șirul care începea cu 1, a fost 512. Ambele erau mult prea mici: răspunsul corect este 40.320. Grupul care începuse cu numerele mai mari a ghicit mai sus, iar toți au subestimat, exact ce ne-am aștepta dacă oamenii se opresc prea devreme din ajustare.
Tversky și Kahneman au susținut și că ancorarea ajută la explicarea altor erori, de pildă de ce oamenii supraestimează șansa ca un lanț de evenimente probabile să se producă în întregime și de ce intervalele pe care le dau oamenii atunci când se simt foarte siguri sunt de obicei prea înguste.
Ce s-a întâmplat de fapt (replicări și critici)
De ce funcționează. Explicația lui Tversky și Kahneman era ajustarea insuficientă. În 1997, Strack și Mussweiler au propus un alt mecanism, pe care l-au numit accesibilitate selectivă. Când te întrebi dacă o valoare ar putea fi la fel de mare ca ancora, cauți în memorie fapte care s-ar potrivi cu acea valoare. Aceste fapte îți vin apoi mai ușor în minte când îți faci propria estimare. În primul lor studiu, cu 32 de studenți de la Universitatea din Würzburg, participanții comparau înălțimea sau lățimea unui monument cu o ancoră mare sau mică. Ancora le-a influențat estimarea ulterioară mult mai mult când privea aceeași dimensiune (înălțimea după o comparație de înălțime) decât când o privea pe cealaltă. Simpla ajustare pornind de la un număr nu explică ușor această diferență. Într-un alt studiu, ancorele vădit absurde, de exemplu compararea vârstei lui Gandhi la moarte cu 140 sau cu 9, au tras totuși estimările după ele.
Efectul clasic se replică foarte solid. În 2014, primul proiect Many Labs a reluat 13 constatări clasice în 36 de eșantioane, cu 6.344 de participanți, în Statele Unite și în alte nouă țări. Sarcina sa de ancorare provenea dintr-un studiu din 1995 al lui Jacowitz și Kahneman: oamenii comparau o mărime, cum ar fi înălțimea Everestului sau populația orașului Chicago, cu un număr mare sau mic și apoi își dădeau propria estimare. Toate cele patru întrebări de ancorare au arătat efectul în fiecare dintre cele 36 de eșantioane. Ele s-au numărat printre cele mai mari efecte din întregul proiect, inclusiv cele mai mari două, între aproximativ 1,2 și 2,4 abateri standard în funcție de întrebare, mai mari decât estimarea generală a studiului original, de 0,93. Mărimea a variat de la un loc la altul, posibil pentru că oamenii cunoșteau faptele în măsuri diferite.
Prețurile sunt un caz mai dificil. În 2003, Ariely, Loewenstein și Prelec i-au întrebat pe 55 de studenți MBA de la MIT dacă ar cumpăra produse precum o tastatură fără fir sau o sticlă de vin la un preț egal cu ultimele două cifre ale numărului lor de asigurări sociale (social security number). Apoi au declarat, cu bani reali în joc, suma maximă pe care ar plăti-o. Studenții din cincimea de sus a numerelor de asigurări sociale au oferit de aproximativ două până la trei ori și jumătate mai mult decât cei din cincimea de jos: în medie 55,64 de dolari pentru tastatură, față de 16,09 dolari. Totuși, aproape toți au continuat să-i atribuie vinului mai bun o valoare mai mare decât celui mai ieftin. Autorii au numit acest amestec de niveluri arbitrare și ordine coerentă „arbitrarietate coerentă” (coherent arbitrariness).
Cercetările ulterioare nu au lămurit chestiunea:
- În 2012, Drew Fudenberg, David Levine și Zacharias Maniadis au găsit doar o ancorare foarte slabă pentru bunuri de zi cu zi și niciuna pentru loterii simple.
- În 2014, Maniadis, Fabio Tufano și John List au reluat un alt experiment din articolul din 2003, în care oamenii numeau prețul pentru care ar accepta să asculte un sunet neplăcut. Cu 116 studenți din Bologna, efectul a fost cam jumătate din cel original și nu a fost semnificativ statistic. Ei au susținut că un singur rezultat spectaculos nu ar trebui crezut înaintea unor replicări independente.
- Autorii blogului Data Colada (Uri Simonsohn, Leif Nelson și Joseph Simmons) au răspuns că această replicare era prea imprecisă pentru a exclude un efect considerabil, în parte pentru că aproape jumătate dintre răspunsuri erau de 10 cenți sau mai puțin, deci cu greu puteau coborî mai jos.
- În 2019, Yoon, Fong și Dimoka au derulat trei studii noi și au cumulat studii anterioare. Au constatat că ancorarea sumei pe care oamenii sunt dispuși să o plătească era robustă, dar mai mică decât în 2003.
- În 2020, Ioannidis, Offerman și Sloof nu au găsit nicio ancorare atunci când 316 participanți au dat cu zarul pentru a stabili un preț de vânzare aleatoriu pentru o sticlă de vin.
Rezumatul corect: ancorele aleatorii probabil influențează cât sunt dispuși oamenii să plătească, dar mărimile efectelor din 2003 par să fie la capătul de sus, iar unele studii nu găsesc nimic.
Ancore incidentale și ancore informative. În toate studiile de mai sus, oamenii sunt rugați să se gândească la ancoră, de obicei comparând-o cu răspunsul. O afirmație mai îndrăzneață este că și numerele doar prezente în jur ne ancorează. În 2008, Critcher și Gilovich au raportat, printre altele, că oamenii prevedeau vânzări diferite pentru un telefon nou în funcție de faptul că se numea „P97” sau „P17” și erau dispuși să plătească mai mult la un restaurant numit „Studio 97” decât la unul numit „Studio 17”. Aceste rezultate nu au rezistat. Many Labs 2 (2018) a reluat studiul cu telefonul cu peste 6.800 de participanți și a găsit un efect apropiat de zero. În 2020, Shanks și colaboratorii au derulat trei studii cu 1.291 de participanți, inclusiv unul amplu, preînregistrat, și nu au găsit nicio ancorare incidentală sigură. La aceiași participanți, ancorarea clasică prin comparație a funcționat puternic. Concluzia lor a fost că, probabil, oamenii trebuie să se gândească activ la un număr pentru ca acesta să-i ancoreze.
Mai există o distincție. În viața reală, multe ancore nu sunt lipsite de sens: un preț de listă sau prima ofertă a unui expert conține de obicei o anumită informație, așa că a fi influențat de ea nu e întotdeauna o greșeală. Ce a făcut studiile din 1974 atât de izbitoare a fost faptul că ancora era vădit neinformativă.
Etica
Roata a fost prezentată ca aleatorie, deși, potrivit relatării ulterioare a lui Kahneman, se putea opri doar la două numere. Este o înșelăciune ușoară. În rest, sarcinile erau inofensive: ghicirea unor procente și înmulțirea unor numere. Nu a fost raportată nicio suferință, iar articolul din 1974 nu descrie o discuție explicativă la final. Un studiu ca acesta ar trece astăzi ușor de o comisie de etică, cu consimțământ și o scurtă explicație la final.
Ce înseamnă astăzi
Ancorarea estimărilor este una dintre cele mai sigure constatări din psihologie. Ancorarea prin numere doar zărite nu este. Asta face lecția practică mai îngustă, dar mai utilă, decât e prezentată adesea.
Obiceiurile de mai jos depășesc ceea ce au testat aceste experimente, dar decurg din ele:
- Înainte să te uiți la cifra altcuiva (un preț, o ofertă salarială, o prognoză), notează-ți mai întâi propria estimare.
- Când ți s-a pus un număr în față, întreabă-te dacă el conține informație reală sau pur și simplu a venit primul.
- Într-un grup, strânge estimări independente înainte ca cineva să spună un număr cu voce tare.
Ai fi trecut testul?
În curând. Învârte roata, spune dacă răspunsul e mai mare sau mai mic, apoi fă-ți estimarea. La final îți poți compara răspunsurile cu ale celor care au primit celălalt număr și cu medianele de 25% și 45% din 1974. O precizare: odată ce știi despre ce e experimentul, s-ar putea să-l compensezi conștient, așa că rezultatul tău nu va arăta cât de puternic este efectul asupra celor care nu știu.
Întrebări frecvente
Ce este efectul de ancorare?
Este tendința unei estimări de a rămâne aproape de un număr luat în considerare chiar înainte, chiar și atunci când acel număr este arbitrar. În exemplul lui Tversky și Kahneman din 1974, cei care văzuseră mai întâi 10 pe o roată a norocului au dat o estimare mediană de 25% pentru ponderea țărilor africane în ONU; cei care văzuseră 65 au dat 45%.
A fost replicat efectul de ancorare?
Versiunea clasică, în care oamenii compară mai întâi o mărime cu un număr mare sau mic și apoi o estimează, a fost replicată de multe ori. În Many Labs 1 (2014), a apărut în toate cele 36 de eșantioane și a produs unele dintre cele mai mari efecte dintre cele 13 constatări testate.
S-a replicat experimentul cu numărul de asigurări sociale?
Parțial. Mai multe studii au găsit ancorarea sumei pe care oamenii sunt dispuși să o plătească, dar de obicei mult mai slabă decât la Ariely, Loewenstein și Prelec (2003). Altele au găsit efecte foarte slabe sau deloc. Cercetătorii încă nu sunt de acord cât de mare este efectul real.
Poate un număr aleatoriu din fundal, de pildă un preț de pe un panou din apropiere, să-i ancoreze pe oameni?
Dovezile spun că probabil nu, sau doar foarte slab. Replicări ample din 2018 și 2020 nu au găsit niciun efect sigur al numerelor incidentale la care oamenii nu fuseseră rugați să se gândească, în timp ce ancorarea clasică, bazată pe comparație, a funcționat bine la aceiași participanți.
Surse
- Tversky, A., & Kahneman, D. (1974). Judgment under uncertainty: Heuristics and biases. Science, 185(4157), 1124–1131. doi:10.1126/science.185.4157.1124
- Kahneman, D. (2011). Thinking, fast and slow. Farrar, Straus and Giroux.
- Strack, F., & Mussweiler, T. (1997). Explaining the enigmatic anchoring effect: Mechanisms of selective accessibility. Journal of Personality and Social Psychology, 73(3), 437–446. doi:10.1037/0022-3514.73.3.437
- Ariely, D., Loewenstein, G., & Prelec, D. (2003). "Coherent arbitrariness": Stable demand curves without stable preferences. The Quarterly Journal of Economics, 118(1), 73–106. doi:10.1162/00335530360535153
- Fudenberg, D., Levine, D. K., & Maniadis, Z. (2012). On the robustness of anchoring effects in WTP and WTA experiments. American Economic Journal: Microeconomics, 4(2), 131–145. doi:10.1257/mic.4.2.131
- Maniadis, Z., Tufano, F., & List, J. A. (2014). One swallow doesn't make a summer: New evidence on anchoring effects. American Economic Review, 104(1), 277–290. doi:10.1257/aer.104.1.277
- Simonsohn, U., Simmons, J., & Nelson, L. (2013, November 11). [7] Forthcoming in the American Economic Review: A misdiagnosed failure-to-replicate. Data Colada. datacolada.org/7
- Yoon, S., Fong, N. M., & Dimoka, A. (2019). The robustness of anchoring effects on preferential judgments. Judgment and Decision Making, 14(4), 470–487. dlab.sauder.ubc.ca/sjdm/journal/19/190426/jdm190426.html
- Ioannidis, K., Offerman, T., & Sloof, R. (2020). On the effect of anchoring on valuations when the anchor is transparently uninformative. Journal of the Economic Science Association, 6(1), 77–94. doi:10.1007/s40881-020-00094-1
- Jacowitz, K. E., & Kahneman, D. (1995). Measures of anchoring in estimation tasks. Personality and Social Psychology Bulletin, 21(11), 1161–1166. doi:10.1177/01461672952111004
- Klein, R. A., Ratliff, K. A., Vianello, M., et al. (2014). Investigating variation in replicability: A "many labs" replication project. Social Psychology, 45(3), 142–152. doi:10.1027/1864-9335/a000178
- Critcher, C. R., & Gilovich, T. (2008). Incidental environmental anchors. Journal of Behavioral Decision Making, 21(3), 241–251. doi:10.1002/bdm.586
- Klein, R. A., Vianello, M., Hasselman, F., et al. (2018). Many Labs 2: Investigating variation in replicability across samples and settings. Advances in Methods and Practices in Psychological Science, 1(4), 443–490. doi:10.1177/2515245918810225
- Shanks, D. R., Barbieri-Hermitte, P., & Vadillo, M. A. (2020). Do incidental environmental anchors bias consumers' price estimations? Collabra: Psychology, 6(1), 19. doi:10.1525/collabra.310