Întrebarea
Studiile anterioare despre „sugestie” arătaseră că oamenii își apropie judecățile de cele ale altora. Asch credea că asta nu era tot: la o întrebare vagă, să te sprijini pe ceilalți poate fi perfect rezonabil. Solomon Asch voia să afle ceva mai precis: ce se întâmplă când grupul greșește limpede, vizibil? Ar avea oamenii încredere în propriii ochi sau în sală?
Cum s-a desfășurat
Un grup de șapte până la nouă tineri se aduna într-o sală de curs pentru ceea ce li se spunea că e un test de judecată vizuală. La fiecare rundă vedeau două cartonașe: unul cu o singură linie și altul cu trei linii de lungimi diferite. Fiecare spunea cu voce tare care dintre cele trei era la fel de lungă ca linia singură.
Doar unul dintre cei de la masă era participant real. Toți ceilalți lucrau cu Asch și fuseseră instruiți ce să spună. Participantul real era așezat pe penultimul loc, așa că îi auzea pe aproape toți ceilalți răspunzând înaintea lui.
O serie avea 18 runde. În 6 dintre ele grupul răspundea corect. În celelalte 12, rundele „critice”, grupul alegea în unanimitate aceeași linie greșită. Diferențele nu erau subtile: între circa 2 și 4,5 centimetri (¾ până la 1¾ inci) în seria principală. Când oamenii făceau aceeași sarcină singuri, greșeau în mai puțin de 1% din cazuri.
Seria principală a cuprins 123 de participanți din trei colegii. Asch a relatat experimentele prima dată în 1951, le-a descris pentru publicul larg în Scientific American în 1955 și a publicat întregul program într-o monografie din 1956.
Ce a ieșit
În fața unei majorități unanime care greșea, participanții au urmat-o în 36,8% dintre rundele critice. Celelalte 63,2% dintre răspunsurile lor au rămas corecte.
Mediile ascund diferențe mari între oameni:
- Cam unul din patru participanți n-a urmat niciodată grupul, nici măcar o dată.
- Cam trei din patru au urmat grupul cel puțin o dată.
- Doar cam unul din douăzeci (6 din 123) a urmat grupul în toate cele 12 runde critice.
- Oamenii au fost destul de consecvenți: cei care au rezistat de la început tindeau să reziste în continuare, iar cei care au cedat devreme tindeau să cedeze în continuare.
Asch a schimbat apoi condițiile, pe rând:
- Mărimea majorității. O singură persoană care îl contrazicea pe participant avea un efect mic. Două produceau erori în 13,6% dintre runde, iar trei în 31,8%. Dincolo de atât, adăugarea altor oameni schimba puțin.
- Un aliat. Când o singură altă persoană dădea răspunsul corect, majoritatea își pierdea cea mai mare parte din forță, coborând la circa un sfert din efectul ei obișnuit.
- Pierderea aliatului. Când acel aliat trecea de partea majorității după șase runde, erorile urcau din nou, cam la nivelul unui grup unanim.
- Orice dezacord ajută. Chiar și cineva care dădea un alt răspuns greșit slăbea majoritatea. Când acesta alegea o linie și mai departe de cea corectă, erorile scădeau la 9%, iar puținele rămase erau mici.
În interviurile de după sesiune, cei care rezistaseră nu se simțiseră toți siguri pe ei. Unii erau încrezători; alții se îndoiau de propriii ochi, dar simțeau că trebuie să spună ce văd. Dintre cei care cedaseră, unii ajunseseră să creadă că grupul trebuie să aibă dreptate, în timp ce alții știau că greșește și l-au urmat totuși. Câțiva au spus că ajunseseră chiar să vadă liniile așa cum le vedea grupul.
Ce s-a întâmplat de fapt (replicări și critici)
Eticheta de „conformism” e doar jumătate din poveste. Asch și-a intitulat monografia din 1956 Studies of independence and conformity („Studii despre independență și conformism”), cu independența pe primul loc, și era cel puțin la fel de interesat de ceea ce îi ajută pe oameni să reziste. Totuși, cele mai multe repovestiri se concentrează pe 36,8% și pe „trei din patru”. În 1990, Friend, Rafferty și Bramel au arătat că manualele prezentaseră tot mai des studiul ca dovadă a conformismului. În 2015, Richard Griggs a analizat 20 de manuale introductive populare: 16 citau cifra „75% s-au conformat cel puțin o dată” și niciunul nu menționa că aproximativ 95% dintre participanți s-au și opus grupului cel puțin o dată. Datele susțin ambele lecturi. Cei mai mulți oameni au cedat puțin și cei mai mulți și-au și menținut poziția în majoritatea cazurilor.
Efectul se replică, dar mărimea lui variază. O metaanaliză din 1996, realizată de Bond și Smith, a reunit 133 de studii de tip Asch din 17 țări:
- În Statele Unite, conformismul a scăzut începând cu anii 1950.
- Conformismul a fost mai mare în culturile mai colectiviste decât în cele mai individualiste.
- A fost mai mare când majoritatea era mai numeroasă, când liniile erau mai greu de deosebit și în eșantioanele cu mai multe femei, și mai mic când majoritatea era formată din străini, nu din egali.
Mai devreme, cercetătorii britanici Perrin și Spencer nu reușiseră să reproducă efectul cu studenți britanici și l-au numit „un copil al vremii sale” (1980). Într-un studiu ulterior, din 1981, cu alte grupuri din Marea Britanie, inclusiv tineri șomeri de origine vest-indiană, au găsit totuși un conformism ridicat, ceea ce sugerează că mediul și oamenii contează.
O replicare modernă. În 2021, Axel Franzen și Sebastian Mader au refăcut experimentul la Universitatea din Berna cu 210 studenți (202 valizi), folosind cinci complici. Fără recompense, participanții au urmat răspunsul greșit în 33% dintre rundele critice (într-o versiune mai scurtă a sarcinii, de 10 runde), foarte aproape de cifra lui Asch. Când fiecare răspuns corect aducea un franc elvețian, erorile au scăzut la 25%: mai puțin, dar departe de zero. La afirmații politice, aceiași studenți au avut o rată de conformism de circa 38%. Dintre trăsăturile de personalitate măsurate, doar deschiderea a arătat o legătură (mai puțin conformism), iar autorii spun că rezultatul trebuie replicat.
Fără actori. Unii critici se întreabă dacă jocul complicilor nu i-a dat de gol. În 2010, Kazuo Mori și Miho Arai, lucrând în Japonia cu studenți care se cunoșteau între ei, au folosit ochelari speciali, astfel încât participanții să vadă fizic linii diferite, fără niciun actor. Au găsit conformism la femei, dar nu și la bărbați, deși numărul celor aflați în poziția de minoritate a fost mic (16 femei și 10 bărbați, din 104 studenți).
Etica
Designul depindea de înșelăciune. Participanții credeau că iau parte la un test de vedere împreună cu alți voluntari. Nu cunoșteau scopul și nu știau că ceilalți fuseseră instruiți ce să spună. Să fii contrazis de un grup unanim, rundă după rundă, a fost stresant pentru unii dintre ei. Asch a intervievat fiecare participant după sesiune.
După standardele de azi, designul de bază ar putea fi aprobat în continuare. Ar fi necesare o formulare clară a consimțământului, o explicație completă la final și dreptul explicit de a te opri; studiul din Berna din 2021, de exemplu, a obținut consimțământul verbal și le-a explicat participanților studiul prin e-mail.
Ce înseamnă astăzi
Sarcina cu linii e artificială, dar mecanismul apare oriunde oamenii răspund în fața altora: în ședințele în care cel mai înalt în grad vorbește primul, în secțiunile de comentarii și în grupurile de chat în care nimeni nu vrea să fie cel care nu e de acord.
Cea mai utilă descoperire e și cea mai încurajatoare. O singură voce care nu e de acord risipește cea mai mare parte a presiunii. De aici reies câteva obiceiuri practice, deși ele depășesc ce a testat Asch însuși:
- Dacă nu ești de acord, să o spui îi poate elibera pe alții care sunt de acord cu tine în tăcere.
- Dacă conduci un grup, să aduni răspunsurile în privat sau în scris înainte de discuție reduce forța primelor voci.
- E greu să fii singur în minoritate. Să găsești un aliat, chiar și unul care nu e întru totul de acord cu tine, schimbă situația.
Ai fi trecut testul?
În curând. Vezi cartonașele, auzi răspunsul „grupului” și alegi. La final vei vedea cât de des ai urmat grupul, alături de cei 36,8% ai lui Asch și de cei 33% găsiți la Berna în 2021. O precizare onestă: pe un ecran știi că grupul nu e real, așa că presiunea e mult mai slabă decât într-o sală plină de oameni care se uită la tine.
Întrebări frecvente
Ce procent dintre oameni s-au conformat în experimentul lui Asch?
În cele 12 probe critice, 36,8% dintre răspunsuri au coincis cu cel al majorității greșite. Cam trei din patru participanți au urmat grupul cel puțin o dată, dar cam unul din patru n-a făcut-o niciodată și doar cam unul din douăzeci a urmat grupul de fiecare dată.
A fost replicat experimentul lui Asch?
Da, de multe ori. O metaanaliză din 1996 a reunit 133 de studii din 17 țări. O replicare din 2023, din Elveția, a găsit o rată a erorilor de 33%, foarte aproape de cifra inițială a lui Asch.
Ce reduce conformismul în experimentul lui Asch?
Mai presus de orice, un aliat. Când o singură altă persoană dădea răspunsul corect, influența majorității scădea la circa un sfert din forța ei obișnuită. Recompensele pentru răspunsurile corecte au redus și ele erorile.
A fost etic experimentul lui Asch?
S-a bazat pe înșelăciune: participanții credeau că iau parte la un test de vedere împreună cu alți voluntari. Mulți participanți l-au resimțit ca neplăcut. Asch a intervievat fiecare participant după aceea și apoi i-a spus despre ce era de fapt studiul.
Surse
- Asch, S. E. (1951). Effects of group pressure upon the modification and distortion of judgments. In H. Guetzkow (Ed.), Groups, leadership and men (pp. 177–190). Carnegie Press.
- Asch, S. E. (1955). Opinions and social pressure. Scientific American, 193(5), 31–35. doi:10.1038/scientificamerican1155-31
- Asch, S. E. (1956). Studies of independence and conformity: I. A minority of one against a unanimous majority. Psychological Monographs: General and Applied, 70(9), 1–70. doi:10.1037/h0093718
- Bond, R., & Smith, P. B. (1996). Culture and conformity: A meta-analysis of studies using Asch's (1952b, 1956) line judgment task. Psychological Bulletin, 119(1), 111–137. doi:10.1037/0033-2909.119.1.111
- Franzen, A., & Mader, S. (2023). The power of social influence: A replication and extension of the Asch experiment. PLOS ONE, 18(11), e0294325. doi:10.1371/journal.pone.0294325
- Griggs, R. A. (2015). The disappearance of independence in textbook coverage of Asch's social pressure experiments. Teaching of Psychology, 42(2), 137–142. doi:10.1177/0098628315569939
- Friend, R., Rafferty, Y., & Bramel, D. (1990). A puzzling misinterpretation of the Asch 'conformity' study. European Journal of Social Psychology, 20(1), 29–44. doi:10.1002/ejsp.2420200104
- Mori, K., & Arai, M. (2010). No need to fake it: Reproduction of the Asch experiment without confederates. International Journal of Psychology, 45(5), 390–397. doi:10.1080/00207591003774485
- Perrin, S., & Spencer, C. (1980). The Asch effect: A child of its time? Bulletin of the British Psychological Society, 33, 405–406.
- Perrin, S., & Spencer, C. (1981). Independence or conformity in the Asch experiment as a reflection of cultural and situational factors. British Journal of Social Psychology, 20(3), 205–210. doi:10.1111/j.2044-8309.1981.tb00533.x