Harry F. Harlow, Robert R. Zimmermann · 1957–1959

Mamele din pânză și din sârmă ale lui Harlow

Se atașează puii de mamele lor pentru că sunt hrăniți sau din alt motiv, cum ar fi alinarea și contactul?

  • Laboratorul de primate, Universitatea Wisconsin, Madison
  • Replicat, cu rezerve

Întrebarea

În anii 1950, două școli de psihologie foarte diferite erau de acord asupra unui lucru în privința bebelușilor. Behavioriștii explicau iubirea unui bebeluș pentru mama lui prin învățare: ea aduce hrana, hrana alină foamea, așa că prezența ei devine recompensatoare. Și mulți psihanaliști puneau hrănirea, și gura, în centrul primei legături. Psihiatrul John Bowlby, într-un articol din 1958, a numit-o teoria „iubirii pentru cămară” (cupboard-love) și s-a îndoit de ea.

Harry Harlow, psiholog la Universitatea Wisconsin, era în poziția de a o testa. Avea o întrebare simplă: dacă hrănirea și alinarea sunt separate, de care dintre ele se atașează puiul?

Cum s-a desfășurat

Laboratorul lui Harlow începuse să crească maimuțe rhesus la începutul anilor 1950. Creșterea manuală a redus drastic mortalitatea puilor din colonie, așa că puii erau luați de la mame la 6–12 ore după naștere și hrăniți cu biberonul, fiecare în cușca lui. Personalul a observat că puii se agățau de pernițele moi din pânză de pe podeaua cuștii și se agitau când pernițele erau luate ca să fie curățate.

Această observație a devenit un experiment, care a început în 1957. Ideea de a pune față în față un surogat din pânză și unul din sârmă i-a aparținut lui William Mason, pe atunci în laboratorul lui Harlow; Harlow a adăugat un cap cu o față. Mason, care nu era de acord cu adăugarea feței, s-a retras, iar Robert Zimmermann a preluat lucrul alături de Harlow.

Au fost construite două „mame” artificiale, de aceeași mărime și formă:

Fiecare putea ține un biberon. În studiul principal, opt pui nou-născuți au trăit fiecare cu ambele mame. Pentru patru dintre ei, doar mama din pânză dădea lapte; pentru ceilalți patru, doar mama din sârmă. Mici grupuri de control au fost crescute doar cu un tip de mamă sau fără niciuna.

Un aparat înregistra cât timp petrecea fiecare pui pe fiecare mamă. Cercetătorii au urmărit și ce se întâmpla când apărea ceva înfricoșător, de pildă un ursuleț de jucărie care se mișca, și când un pui era pus într-o cameră necunoscută, cu sau fără mama din pânză.

Harlow a prezentat primele rezultate în discursul său de președinte al Asociației Americane de Psihologie, în august 1958, sub titlul „The nature of love” („Natura iubirii”). El și Zimmermann au publicat un raport mai amplu în Science în 1959.

Ce a ieșit

Răspunsul a fost limpede și a fost același în ambele grupuri.

Un grup de pui de control a primit ambele mame abia pe la opt luni. Au fost tulburați o zi sau două, apoi s-au apropiat treptat de mama din pânză, ajungând curând să petreacă pe ea circa nouă ore pe zi și sub o oră și jumătate pe cea din sârmă. Harlow credea că atașamentul lor era real, dar probabil mai slab decât dacă ar fi început de la naștere.

Concluzia lui a fost că alinarea prin contact (contact comfort), liniștea pe care o dă atingerea a ceva moale, este esențială pentru legătura dintre pui și mamă, iar alăptarea joacă un rol minor.

Ce s-a întâmplat de fapt (replicări și critici)

Constatarea centrală a rezistat. Preferința pentru mama din pânză a apărut în fiecare grup testat de Harlow și în testele ulterioare, pe parcursul multor luni. Evaluatori de mai târziu, printre care Stephen Suomi, care a lucrat în laboratorul lui Harlow, spun că ea a subminat atât explicațiile teoriei învățării, cât și pe cele psihanalitice, care legau atașamentul de hrănire.

Dar experimentul avea limite. Fiecare grup era mic: patru pui pentru fiecare condiție de hrănire în studiul principal. Căldura a fost menținută egală, dar alte trăsături, precum fața la care obiectase Mason, nu au fost testate sistematic. Harlow însuși a enumerat legănatul, fața mamei, sunetele și sprijinul pentru postură ca variabile încă de studiat. Iar trecerea de la maimuțele rhesus la bebelușii umani se bazează pe analogie, nu pe teste directe cu copii.

Studiile de izolare. În anii 1960, laboratorul a mers mai departe, iar aceasta este partea din cercetare despre care multor cititori le e cel mai greu să citească. Unele maimuțe au fost crescute fără niciun contact social, pe perioade cuprinse între primele trei luni și întregul prim an de viață. Maimuțele izolate pe perioadele mai lungi au crescut cu dificultăți grave și de durată în relațiile cu alte maimuțe. Un studiu din 1971 al lui Harlow și Suomi a găsit o formă de refacere: puii izolați, de șase luni, puși împreună cu pui mai mici, de trei luni, crescuți normal, au avut o refacere socială aproape completă în situațiile testate. Această constatare sugera că răul timpuriu nu este întotdeauna permanent, deși întrebarea privind limitele a rămas deschisă.

Harlow și Bowlby. Cei doi au fost puși în legătură prin etologul Robert Hinde și au ajuns să corespondeze. Harlow i-a trimis, se pare, lui Bowlby o ciornă a discursului său din 1958 înainte de publicare, iar Bowlby a menționat primele rezultate, încă nepublicate, într-o notă de subsol a propriului articol din 1958. La rândul său, Harlow a spus că Bowlby a fost cel care l-a îndreptat spre studiul efectelor sociale și emoționale ale izolării, iar studiile de separare din laboratorul său au preluat termenii lui Bowlby: protest, disperare și detașare. Lucrările lui Harlow i-au dat teoriei atașamentului a lui Bowlby ceva ce îi lipsea: dovezi experimentale că atașamentul este o nevoie în sine, nu un efect secundar al hrănirii. Suomi și coautorii săi notează că ulterioara clasificare a stilurilor de atașament la copii făcută de Mary Ainsworth îi datora puțin cercetării pe maimuțe, dar că ideea ei despre mamă ca „bază de siguranță” (secure base) se potrivește îndeaproape cu ce văzuse Harlow în camera necunoscută.

Etica

Psihologul John Gluck, cândva doctorand în laboratorul lui Harlow, a numit asta un paradox etic. Lucrările lui Harlow au făcut mai mult decât aproape oricare altele pentru a arăta că maimuțele au o viață emoțională bogată, cu frică, alinare și atașament. Și totuși, aceleași lucrări au tratat această suferință ca acceptabilă. Gluck și-a oprit mai târziu propria cercetare pe primate și s-a îndreptat spre etica cercetării, descriindu-și drumul într-o carte din 2016.

Dezbaterea continuă. La mijlocul anilor 2010, o campanie pentru drepturile animalelor împotriva unor studii pe pui de maimuță dintr-un laborator al Institutelor Naționale de Sănătate (NIH) din SUA a contribuit la decizia Congresului de a cere NIH să-și revizuiască politicile etice privind cercetarea pe primate, iar NIH a organizat un atelier pe această temă în 2016. La acea dată, aproximativ două din cinci primate folosite în cercetare în Statele Unite erau încă ținute singure sau în perechi.

Ce înseamnă astăzi

Ideea centrală a devenit parte din felul în care ne gândim la îngrijire: bebelușii au nevoie de căldură, atingere și o prezență pe care se pot bizui, nu doar de hrană. Această viziune face acum parte din teoria atașamentului, care rămâne centrală în psihologia dezvoltării.

De aici decurg câteva gânduri practice, deși ele depășesc cu mult ceea ce a testat Harlow, iar studiile lui au fost pe maimuțe, nu pe copii:

Studiile lasă și o lecție mai grea despre știință. O întrebare poate fi importantă și răspunsul valoros, iar felul în care a fost obținut poate fi totuși greșit.

Ai fi trecut testul?

În curând. Aici nu ești subiectul; ești comisia de etică. Vei citi scurte descrieri a ceea ce s-a plănuit, de la prima comparație între pânză și sârmă până la studiile de izolare, și vei decide la fiecare pas dacă ai aproba, ai cere modificări sau ai respinge. La final vei vedea unde ar trage linia regulile de azi privind bunăstarea animalelor și cum se compară alegerile tale.

Întrebări frecvente

Ce a arătat experimentul lui Harlow cu maimuțe?

Puii de macac rhesus au primit două mame artificiale: una din sârmă goală și una îmbrăcată în pânză moale. Chiar și atunci când doar mama din sârmă dădea lapte, puii își petreceau cea mai mare parte a timpului agățați de mama din pânză și fugeau la ea când se speriau. Harlow a conchis că alinarea prin contact contează mult mai mult pentru atașament decât hrănirea.

De ce a fost important studiul lui Harlow?

Pe atunci, mulți psihologi credeau că bebelușii își iubesc mamele mai ales pentru că mamele îi hrănesc. Rezultatele lui Harlow au subminat această idee și i-au oferit psihiatrului John Bowlby sprijin experimental pentru ideea sa că atașamentul este o nevoie fundamentală în sine.

Ce au fost experimentele de izolare ale lui Harlow?

În anii 1960, laboratorul lui Harlow a crescut unele maimuțe fără niciun contact social, pe perioade de până la un an. Izolarea de șase luni sau mai mult le-a lăsat cu dificultăți grave și de durată în relațiile cu alte maimuțe. Cercetări ulterioare au constatat că un contact blând cu maimuțe mai tinere și jucăușe a dus la o refacere substanțială.

Au fost etice experimentele lui Harlow?

După standardele de azi, sunt greu de apărat, mai ales studiile de izolare. Ele au arătat că maimuțele au o viață emoțională bogată și, făcând asta, le-au provocat suferințe grave. Unul dintre foștii studenți ai lui Harlow, John Gluck, a devenit mai târziu o voce de frunte în etica cercetării pe animale.

Surse

  1. Harlow, H. F. (1958). The nature of love. American Psychologist, 13(12), 673–685. doi:10.1037/h0047884
  2. Harlow, H. F., & Zimmermann, R. R. (1959). Affectional response in the infant monkey. Science, 130(3373), 421–432. doi:10.1126/science.130.3373.421
  3. Harlow, H. F. (1959). Love in infant monkeys. Scientific American, 200(6), 68–74.
  4. Bowlby, J. (1958). The nature of the child's tie to his mother. International Journal of Psycho-Analysis, 39, 350–373.
  5. Harlow, H. F., Dodsworth, R. O., & Harlow, M. K. (1965). Total social isolation in monkeys. Proceedings of the National Academy of Sciences, 54(1), 90–97. doi:10.1073/pnas.54.1.90
  6. Harlow, H. F., & Suomi, S. J. (1971). Social recovery by isolation-reared monkeys. Proceedings of the National Academy of Sciences, 68(7), 1534–1538. doi:10.1073/pnas.68.7.1534
  7. Suomi, S. J., van der Horst, F. C. P., & van der Veer, R. (2008). Rigorous experiments on monkey love: An account of Harry F. Harlow's role in the history of attachment theory. Integrative Psychological and Behavioral Science, 42, 354–369. doi:10.1007/s12124-008-9072-9
  8. Gluck, J. P. (1997). Harry F. Harlow and animal research: Reflection on the ethical paradox. Ethics & Behavior, 7(2), 149–161.
  9. Gluck, J. P. (2016). Voracious science and vulnerable animals: A primate scientist's ethical journey. University of Chicago Press.
  10. Keim, B. (2016, December 4). Reconsidering research on primates. The Chronicle of Higher Education. www.chronicle.com/article/Reconsidering-Research-on/238540